Astăzi, s-a desfășurat etapa județeană a concursului dedicat serviciilor voluntare și private pentru situații de urgență. Competitția este organizată de ISU Mehedinți și presupune trei probe de foc: „Ștafeta 4x100m”, „Pista de îndemânare şi viteză” și „Dispozitivul de intervenţie”.

Câștigătorul competiției a fost, la fel ca în ultimii ani, echipajul Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Bâcleș, care s-a calificat, în felul acesta, la etapa interjudețeană a concursurilor profesionale destinate serviciilor voluntare şi private pentru situaţii de urgenţă.

„Noi am venit cu gândul de a ne califica mai deprte. An de an, am reușit să facem o figură frumoasă. Ne pregătim mult. Sperăm să ajungem la etapa națională.”, spune Ionut Marina, voluntar în cadrul SVSU Bâcleș.

„Ca în fiecare an, participăm la competiție. De altfel, a devenit o tradiție, în ultimii ani, să câștigăm acest concurs. Vom merge la faza interjudețeană, iar acolo, ne dorim să ne calificăm mai departe: la faza națională și să venim cu un loc pe podium, apoi. În spatele acestor rezultate stau mai multe elemente: munca munca pompierilor voluntari și faptul că, la nivelul administrației locale, am făcut multe investiții în acest serviciu. Tinerii, care vin la concursuri, obțin rezultate și apără vieți și bunuri, au nevoie de antrenamente și nimeni nu face acest lucru dacă nu este încurajat. La nivelul comunei Bâcleș, am reușit să înființăm o asociație a pompierilor voluntari, care strânge donații și, în felul acesta, îi răsplătim pentru munca depusă de pompierii voluntari.”, declară Lucian Coandă, primarul comunei Bâcleș.

Aceste competiții sunt un real sprijin pentru voluntari, pentru dezvoltarea şi perfecţionarea deprinderilor în intervenţia în situaţii de urgenţă și îmbunătățirea relațiilor de colaborare între servicii de pompieri.

„Pentru voluntari, aceste concursuri sunt importante. Ne ajută la pregătire. Suntem gata oricând să sărim în sprijinul cetățenilor din comuna Șișești.”, spune Andrei Borontiș, șeful SVSU Șișești.

„S-au prezentat echipajele serviciilor voluntare și private de urgență, din județul Mehedinți, pentru a participa la etapa județeană. S-au prezentat – la categoria servicii voluntare – trei echipaje: Bâcleș, Braniștea și Șișești, iar la serviciile private, avem, de asemenea, trei echipaje. Câștigătorul va merge la etapa interjudețeană”, declară plt. adj – șef Larisa Mutu, din cadrul ISU Mehedinți.

Echipajele Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență sunt primele care merg la locul evenimentelor, atunci când situaţiile de urgenţă afectează viaţa sau bunurile cetăţenilor din zona lor de competenţă şi intervin pentru protejarea vieţii şi bunurilor acestora, până la sosirea pompierilor profesionişti.





