Primăria Severin se mută într-o nouă locație. Palatul administrativ intră în reabilitare.

Având în vedere că actuala clădire a Palatului Administrativ (sediu pentru Instituția Prefectului, Consiliul Județean Mehedinți și Primăria municipiului) va intra în reabilitare, primăria Severinului va fi relocată, începând din 1 martie, în fosta clădire a Bancpost, de pe strada Decebal nr. 40 din municipiu.

În perioada următoare, va demara proiectul de reabilitare energetică a clădirii Palatului Administrativ, în cadrul unui program cu finanțare europeană. Astfel, începând cu data de 1 martie 2024, Primăria Municipiului va funcționa temporar în imobilul de pe strada Decebal nr. 40, până la finalizarea proiectului. Procesul de relocare a departamentelor Primăriei la noua locație a început deja, iar această tranziție ar putea crea temporar unele dificultăți în desfășurarea activității. Cu toate acestea, se depun eforturi pentru a minimiza impactul asupra funcționării instituției și pentru a reduce disconfortul resimțit de către cetățeni.

În intervalul 26.02– 01.03, se va efectua transferul echipamentelor de comunicații și a rețelelor de date, ceea ce va implica imposibilitatea desfășurării normale a activităților și a fluxului documentelor. Primăria Municipiului Drobeta-Turnu Severin va putea gestiona doar situațiile de urgență în această perioadă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Content is protected !!