Primăria Drobeta Turnu Severin anunță că a semnat un nou contract de finanțare pe bani europeni, ce prevede modernizarea și eficientizarea transportului public din oraș.
„Continuăm să atragem fonduri europene pentru modernizarea municipiului nostru, având ca scop îmbunătățirea transportului public, fluidizarea traficului și dezvoltarea unei infrastructuri care să sprijine utilizarea mijloacelor de transport alternativ. Astfel, astăzi am semnat contractul de finanțare pentru un nou proiect de mobilitate urbană ce va cuprinde: 6 autobuze electrice moderne, cu sisteme inteligente de e-ticketing; 9 stații de încărcare pentru autobuze electrice (6 lente, 3 rapide); 18 stații inteligente de autobuz, dotate cu supraveghere video, automate de bilete, afișaj în timp real și sisteme interactive. Fondurile europene reprezintă cea mai eficientă și sigură modalitate prin care astfel de proiecte de amploare pot deveni realitate, contribuind astfel la dezvoltarea orașului nostru.”, declară primarul municipiului Drobeta Turnu Severin, Marius Screciu.
Valoarea totală a proiectului este de aproximativ 49 de milioane de lei, dintre care contribuția municipalității este de 910 mii lei, iar durata de implementare este de 36 de luni.