În completarea investițiilor pentru sistemul de sănătate din județ, Consiliul Județean Mehedinți a valorificat oportunitatea de finanțare oferită prin Programul Regional Sud-Vest Oltenia – prin ADR S-V Oltenia – și a depus cererea de finanțare pentru modernizarea Stației de Salvare – Pavilion Administrativ.

„Chiar dacă unitatea nu se află în subordinea Consiliului Județean Mehedinți, Serviciul Județean de Ambulanță deservește întreg județul și am considerat necesar ca imobilul care nu se află într-o stare bună, să fie modernizat. Este un obiectiv esențial pentru îmbunătățirea serviciilor medicale de urgență la nivelul județului.”, transmite președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu.

Proiectul are o valoare totală de 15,19 milioane lei și urmărește reabilitarea completă a clădirii, consolidarea structurii, modernizarea instalațiilor, creșterea performanței energetice, refacerea acoperișului și a tuturor spațiilor interioare și exterioare, astfel încât personalul să își desfășoare activitatea în condiții sigure și eficiente. Sunt prevăzute și lucrări de accesibilizare, amenajarea trotuarelor, a aleilor din incintă și crearea a 20 de locuri noi de parcare, pentru ca întregul ansamblu să răspundă nevoilor actuale ale Serviciului de Ambulanță.

„Am speranța că proiectul va fi finanțat astfel încât investiția să fie realizată în termenul prevăzut, 15 luni pentru proiectare și execuție, la care se adaugă perioada de evaluare a proiectului și licitațiile.”, conchide Georgescu.





