Se închide Centrul pentru Persoane Adulte cu Dizabilități, din Gura Văii. Beneficiarii, trimiși în alte centre sau acasă, iar personalul, relocat!

Astăzi, în cadrul ședinței ordinare a Consiliului Județean Mehedinți, a fost aprobat proiectul care vizează închiderea Centrului de Îngrijire și Asistență pentru Persoane Adulte cu Dizabilități Gura Văii. Decizia vine în contextul aplicării Legii Nr. 7/2023, privind susținerea procesului de dezinstituționalizare a persoanelor adulte cu dizabilități și aplicarea unor măsuri de accelerare a acestuia și de prevenire a instituționalizării.

„În aceste condiții, parte din cei 17 beneficiari ai Centrului de la Gura Văii vor merge în familii, iar alții vor fi direcționați în alte centre ale DGASPC Mehedinți. Odată cu încheierea unității, personalul va fi, de asemenea, repartizat la alte centre ale DGASPC Mehedinți pentru că obiectivul nu este acela de a lăsa oamenii fără locuri de muncă. În plus, clădirea în care funcționa centrul aparține Primăriei Municipiului Drobeta Turnu Severin și predăm dreptul de administrare. Regretăm situația creată, dar ea se regăsește în toate județele țării, având în vedere că termenul pentru punerea în aplicare a legii este 30 iunie 2026. Am speranța că aceste persoane vor fi bine îngrijite în continuare, dar sigur că fiecăruia îi este mult mai bine acasă, în mijlocul familiei.”, transmite președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu.

Practic, România a transpus orientarea Comisiei Europene privind dezinstituționalizarea persoanelor cu dizabilități având ca argument viața independentă și incluziunea în comunitate.  Această inițiativă face parte din Strategia UE privind drepturile persoanelor cu dizabilități 2021-2030 și sprijină aplicarea art. 19 din Convenția ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilități.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Conținutul este proteja!