Femeile parlamentar din PSD au inițiat o propunere legislativă care prevede prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor, prin introducerea infracțiunii de femicid ca infracțiune distinctă în Codul Penal. Urmează să fie organizată o consultare cu oficiali din Ministerul Justiției, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Public, Ministerul Sănătății, precum și cu reprezentanți ai societății civile, ai mediului academic, specialiști în drept penal și experți în violență domestică.
„Violența împotriva femeilor nu mai poate fi ignorată: Este timpul ca România să acționeze ferm. În calitate de senator PSD, susțin cu toată convingerea, alături de colegele mele din Partidul Social Democrat, inițiativa de a introduce femicidul ca infracțiune distinctă în Codul Penal. În România, la fiecare 12 minute, o persoană devine victimă a violenței, iar 66% dintre aceste fapte vizează femeile. Conform statisticilor, 80% dintre copiii abuzați sexual sunt fete. Cazuri cumplite precum cel al Teodorei – o femeie însărcinată împușcată în plină zi – nu mai pot fi tratate ca excepții. Sunt semnale de alarmă care ne cer să acționăm urgent și hotărât. În perioada următoare, vom organiza o consultare extinsă cu autorități din justiție, poliție, sănătate, societatea civilă și mediul academic – pentru a construi împreună o legislație coerentă și eficientă. Acest demers este despre responsabilitate, solidaritate instituțională și respect pentru viața și demnitatea femeilor. Nu este un gest simbolic, ci un pas necesar spre o Românie mai sigură pentru toate femeile. Împreună putem schimba lucrurile pentru ca nicio femeie să nu mai fie nevoită să trăiască în frică.”, transmite senatorul mehedințean Oana Buzatu.
Inițiativa este inspirată și de reformele adoptate în state membre ale Uniunii Europene, precum Croația, Cipru și Malta, care au introdus în legislație infracțiunea de femicid.