Parlamentul European a votat astăzi pentru trimiterea acordului comercial UE-Mercosur la Curtea de Justiție a UE, o mișcare care întârzie semnificativ acordul și aprobarea sa finală. Votul a fost strâns: 334 de deputați europeni au votat în favoarea sesizării, 324 împotrivă și 11 s-au abținut.

Curtea va analiza dacă acordul comercial este compatibil cu tratatele UE: Curtea de Justiție a UE va fi însărcinată să verifice dacă acordul poate fi aplicat legal înainte de ratificarea completă de către toate statele membre și dacă prevederile sale ar restricționa capacitatea UE de a stabili o politică de mediu și de sănătate a consumatorilor. Doi ani ar putea dura luarea unei decizii de către CJUE.

Comisia Europeană ar putea încă aplica acordul cu titlu provizoriu, cu condiția ca măsura să fie aprobată de statele membre.

„Am votat PENTRU ca Acordul UE-Mercosur să ajungă la CJUE. Astfel, am considerat că apărăm interesele fermierilor români, dar și europeni. La fel au procedat toți europarlamentarii PSD. Cele 10 voturi ale noastre au făcut diferența, decizia Parlamentului European de a solicita CJUE să analizeze dacă Acordul Mercosur respectă tratatele europene a fost adoptată cu o majoritate de 334 de voturi pentru, față de 324 de voturi împotrivă. Nu contestăm beneficiile Acordului Mercosur! Însă nu putem accepta ca acestea să fie obținute în dauna unor sectoare de activitate importante pentru economia țării noastre. Vom continua să facem tot ce-i posibil să introducem în Acord garanții ferme și eficiente care să asigure o competiție egală între fermierii europeni și cei din America Latină.”, transmite europarlamentarul PSD Claudiu Manda.


„PSD face toate demersurile pentru a-i proteja pe fermierii români și pentru a repara deciziile greșite luate de miniștrii USR. De aceea, europarlamentarii PSD au votat astăzi pentru trimiterea Acordului Mercosur la Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE), pentru a se verifica dacă au fost respectate prevederile Tratatului European. Interesul fermierilor români este mai important decât orice presiune politică!”, transmite deputatul social – democrat din Mehedinți, Oana Buzatu.

(Sursa: http://romania.europalibera.org/ Claudiu Manda/ Oana Buzatu)




