Un nou concurs derulat de Inspectoratul Județean de Poliție Mehedinți scoate în relief o situație devenită cutumă la nivelul instituțiilor din țară, inclusiv în cele din județul nostru. Nu de puține ori, anumite posturi (de conducere, cel mai adesea) sunt păstrate pentru cine trebuie, iar în posturi – cheie, sunt numite persoane cu dedicație. Același lucru s-a întâmplat și la IPJ Mehedinți, acolo unde, în ultimele luni, comanda Serviciului de Investigații Criminale a fost asigurată, prin împuternicire, de subcomisarul de poliție Alin Vasile, susținut de unul din polițiștii aflați la comanda Inspectoratului. Deși terenul a fost pregătit pentru actualul șef al serviciului, în acest sens, fiind organizat un concurs pentru ocuparea acestei funcții, cu atribuții depline, mare surpriză a apărut în peisaj, în urma derulării propriu –zise a concursului, căci, în cursă, s-a înscris și șeful Secției de Poliție Rurală Nr. 2 Șimian, inspector principal de poliție Marian Drulă. După afișarea rezultatelor, s-a dovedit că examenul organizat nu a fost pentru cine s-a pregătit, astfel că șeful Secției Șimian a reușit să promoveze concursul. Acesta a obținut 8.94, în timp ce contracandidatul său – șeful SIC, prin desemnare, a obținut 7.03.
De altfel, în ultimii ani, la nivelul Inspectoratului Județean de Poliție Mehedinți, împuternicirea și – mai nou – desemnarea au devenit regula de bază pentru obținerea unei funcții de conducere, iar concursul devine, pe lună de trece, o raritate. De altfel, și comanda instituției este asigurată tot prin aceeași metodă: împuternicirea, ce se îndreaptă spre regulă și normalitate