Corul Kinonia al Episcopiei Severinului și Strehaiei, alături de Familia Regală a României! „Acasă de sărbători”!

Corul Kinonia al Episcopiei Severinului și Strehaiei s-a aflat alături de Familia Regală a României, la cea de-a doua ediție a concertului „Acasă de sărbători”.

Este vorba despre un eveniment artistic, presărat cu note bizantine și tradiționale românești. În cadrul evenimentului, iubitorii de cultură au participat la o experiență muzicală cu totul aparte.

„Miercuri, 27 noiembrie, la Palatul Patriarhiei din București, Alteța Sa Regală Principesa Sofia a participat la concertul <<Acasă de sărbători>>, ediția a II-a, unde a fost întâmpinată de domnul Cătălin Florescu. Pe scenă, au fost prezenți: interpreta de muzică bizantină și pop simfonic Maria Coman, ansamblul Battements de l’Orient, Orchestra Simfonică Pitești, maestrul dirijor Ionel Tudor, Grupul Vocal Acapella, maestrul Grigore Leșe, tenorii Andrei Lazăr și baritonul Alexandru Chiriac, Corul de Copii Maestra și Corul Kinonia. La final, Principesa Sofia s-a întâlnit cu artiștii și organizatorii concertului.”, transmite Corul Kinonia.