Târgul de meșteșuguri „Mâini măiestre – Acasă la Dunăre“ a debutat astăzi în Eșelnița. Evenimentul a reunit numeroși păstrători ai tradițiilor.

Pensiunea Mai Danube din Eșelnița găzduiește astăzi Târgul de Meșteșuguri „Mâini Măiestre – Acasă la Dunăre”, un eveniment dedicat promovării tradițiilor locale și oamenilor care, prin talent și migală, duc mai departe meșteșugurile specifice Clisurii Dunării.

Manifestarea se desfășoară pe parcursul a trei zile, până duminică, oferind vizitatorilor ocazia de a descoperi obiecte realizate manual de meșteșugari certificați din Eșelnița. Fie că este vorba despre creații inspirate din patrimoniul local sau despre produse realizate prin tehnici tradiționale, fiecare exponat reflectă experiența, răbdarea și pasiunea celor care continuă să păstreze vie identitatea culturală a comunității.

Târgul își propune să aducă în prim-plan valoarea meșteșugurilor autentice și să creeze o legătură directă între artizani și public, într-o perioadă în care produsele lucrate manual devin tot mai apreciate pentru unicitatea și autenticitatea lor. Vizitatorii au posibilitatea să afle poveștile din spatele fiecărei creații, să discute cu meșterii populari și să descopere tehnici transmise din generație în generație.

Evenimentul reprezintă și un prilej de promovare a patrimoniului cultural al Clisurii Dunării, o zonă recunoscută pentru tradițiile sale și pentru comunitățile care continuă să valorifice meșteșugurile locale. Organizatorii își propun ca această inițiativă să contribuie la susținerea artizanilor și la încurajarea publicului de a redescoperi produsele autentice realizate în România.

„Este un eveniment dedicat artizanilor de la Eșelnița, aici, la Pensiunea Mai Danube, pe malul Dunării. Suntem recunoscători pentru talentul participanților și eforturile lor de a nu lăsa meșteșugurile și tradițiile să dispară, suntem recunoscători autorităților comunei și de la nivelul județului, care ne susțin de fiecare dată. Dragi turiști, dragi oaspeți, dragi eșelniteni, vă invităm la evenimentul nostru, deschis până pe 2 iulie.“, transmit reprezentanții pensiunii.

Organizarea târgului este susținută de Centrul Cultural „Nichita Stănescu”, Primăria Eșelnița, Fundația pentru Tineret Mehedinți, Societatea Cultural-Artistică DUNARIS și Parohia Ortodoxă Eșelnița.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Conținutul este proteja!