Fonduri europene, investite în Geoparcul Platoul Mehedinți!

Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Adrian Câciu, a semnat, la sfârșitul săptămânii trecute, contractul de finanțare, pentru obiectivul de investiții “Implementarea de măsuri active pentru conservarea biodiversității pe teritoriul Geoparcului Platoul Mehedinți și al ariilor naturale protejate cu care se suprapune”, în valoare de 2.980.364,69 lei ce va fi implementat de Direcția Administrarea Geoparcului Platoul Mehedinți.

„Proiectul este finanțat prin Programul Operațional Infrastructura Mare și are ca obiective  principale: eliminarea speciilor invazive din Pădurea de Liliac de la Ponoarele,  implementarea măsurilor de supraveghere pentru protejarea si conservarea unor specii si habitate de interes conservativ din Geoparc Platoul Mehedinți, implementarea măsurilor de reducere a surselor de poluare pentru cursurile de apă curgătoare, implementarea măsurii de stingere a incendiilor în arealele habitatelor de interes comunitar și creșterea gradului de conștientizare a populației din localitățile situate pe teritoriul Geoparcului Platoul Mehedinți și a publicului larg, cu privire la importanța conservării biodiversității din cadrul ariilor naturale protejate. Le doresc mult succes colegilor din cadrul Direcției Administrarea Geoparcului Platoul Mehedinți din subordinea Consiliului Județean Mehedinți și directorului Claudiu Cenușe, în implementarea proiectului!”, transmite președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu.