A fost reluat traficul rutier pe DN6. Trenul deraiat va fi repus pe șine.

În urma măsurătorilor efectuate de autospeciala CBRN, ISU Mehedinți, în colaborare cu celelalte structuri ale MAI, a luat decizia de a restrânge perimetrul de siguranță la 100 de metri față de locul evenimentului.

Această distanța va fi menținută până la finalizarea operatiunilor de reparare a șinelor și repunerea vagoanelor rasturnate pe calea ferată, pentru limitarea riscurilor care pot fi generate din cauza vaporilor emanați în atmosferă.

Având în vedere că procesul de transvazare a ultimelor două vagoane a fost finalizat în condiții de siguranță, traficul rutier a fost reluat pe DN 6.

De asemenea, cele 8 persoane evacuate preventiv în data de 5 noiembrie vor putea reveni la domiciliu.