A început asfaltarea drumului județean care traversează comuna Devesel.

Astăzi, a început procesul de asfaltare în cadrul proiectului de reabilitare/modernizare implementat de Consiliul Județean Mehedinți pe DJ 562, Stârmina – Scăpău – Devesel (Intersecție cu DN 56B).

„Constructorul a turnat primul strat de asfalt pe primii doi kilometri, de la intersecția cu DN 56B, de-a lungul localității Devesel. Proiectul este finanțat cu fonduri europene în cadrul Programului Regional S-V Oltenia, iar principalii beneficiari sunt locuitorii din satele Devesel și Scăpău. Până la sfârșitul anului se va turna primul strat de asfalt pe toată lungimea tronsonului prins în proiect, 12,7 km. Continuăm să lucrăm pentru un județ mai bine conectat, pe care să se circule în condiții foarte bune!”, transmite președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Content is protected !!