În acest weekend, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au desfășurat o amplă acțiune în mai multe puncte din județul Mehedinți, ce a avut ca obiectiv principal prevenirea accidentelor rutiere în care sunt implicate autovehicule destinate transportului public de persoane și de marfă, dar și depistarea și sancționarea conducătorilor de vehicule care conduc vehicule după ce au consumat băuturi alcoolice sau substanțelor interzise. Acțiunea a fost concentrată pe arterele rutiere principale din județ, dar și în zonele cu trafic intens, acolo unde circulația vehiculelor de mare tonaj și a mijloacelor de transport persoane presupune un risc rutier crescut.

Astfel, în activitățile de verificare a respectării normelor rutiere, menite să protejeze viața participanților la trafic, au fost angrenați 8 polițiști rutieri, în cadrul cărora au fost identificate șapte situații în care conducători auto au ales să se urce la volan sub influența băuturilor alcoolice.
Pe parcursul acțiunii, polițiștii rutieri au aplicat 18 sancțiuni contravenționale în valoare totală de peste 25.000 de lei.
Încălcările legislației rutiere au vizat consumul de alcool la volan, dar și nerespectarea obligațiilor legale privind utilizarea tahografului sau starea tehnică necorespunzătoare a vehiculelor.
Totodată, pentru eliminarea riscului reprezentat în trafic, polițiștii au dispus măsuri ferme, constând în reținerea a 7 permise de conducere, 5 certificate de înmatriculare și imobilizarea a patru vehicule care reprezentau un pericol iminent pentru siguranța rutieră.

De asemenea, în cadrul activităților desfășurate, polițiștii au efectuat peste 60 de testări cu aparatul etilotest pentru depistarea și sancționarea conducerii sub influența alcoolului, una dintre cele mai grave și periculoase abateri rutiere.
Spre exemplu, polițiștii rutieri au depistat, în trafic, pe DN 56 A, în localitatea Vânju Mare, un bărbat, din județul Gorj care coducea un autoturism având o alcoolemie de 0,23 mg/ l alcool în aerul expirat. Față de acesta a fost luată măsura sancționării contravenționale cu amendă de 1822,5 de lei, iar ca măsură complementară i-a suspendată exercitarea dreptului de a conduce vehciule pe drumurile publice.
Un alt bărbat de 45 de ani, din județul Gorj, a fost depistat în timp ce conducea un Ansamblu de vehicule pe DN 67, folosind cardul tahograf al altui conducător. Acesta a fost sancționat cu amendă în cuantum de 9.000 de lei pentru nerespectarea prevederilor OG 37/2007, iar ca măsură complementară a fost dispusă imobilizarea autotrenului până la îndeplinirea condițiilor legale pentru continuarea transportului.
Un bărbat din județul Dolj a fost depistat pe DN 6, în timp ce conducea un ansamblu de vehicule efectuând transport internațional contra cost cu depășiri ale dimensiunilor maxime admise, acest tip de transport fiind interzis în zilele de sâmbătă, duminică și sărbători legale între orele 06.00-22.00. A fost sancționat contravențional conform O.G. 43/1997 cu amendă în cuantum de 2.000 lei, iar ca măsură complementară a fost dispusă imobilizarea autotrenului până la îndeplinirea condițiilor legale pentru continuarea transportului.

De altfel, polițiștii au depistat un bărbat din municipiul Drobeta-Turnu Severin în timp ce conducea un autoturism pe strada Făgăraș, în municipiu, având o alcoolemie de 0,29 mg/ l alcool în aerul expirat. Față de acesta a fost luată măsura sancționării contravenționale cu amendă de 1822,5 de lei, iar ca măsură complementară i-a suspendată exercitarea dreptului de a conduce vehciule pe drumurile publice.
Totodată, un bărbat din municipiul Orșova, a fost orpit de polițiștii rutieri pe DN 6, în localitatea Gura Văii, iar la testarea cu aparatul alcooltest a reieșit o valoare de 0,20 mg/ l alcool în aerul expirat. Șoferul a fost sancționat cu amendă de 1822,5 de lei, iar ca măsură complementară i-a suspendată exercitarea dreptului de a conduce vehciule pe drumurile publice.

Acțiuni similare vor fi desfășurate și în perioada următoare, pe alte segmente de drum identificate cu risc, dar și pentru alte categorii de participanți la trafic care pot genera un risc rutier.





