Asfalt nou pe Drumul Județean dintre Stârmina și Scăpău!

În cadrul proiectului de reabilitare/modernizare a DJ 562, Stârmina – Scăpău – Devesel (Intersecție cu DN 56B), implementat de Consiliul Județean Mehedinți, în această perioadă, se toarnă asfalt între localitatea Scăpău și intersecția cu DN 56A, Dealul Stârmina.

„Proiectul este finanțat cu fonduri europene în cadrul Programului Regional S-V Oltenia, iar principalii beneficiari sunt locuitorii din satele Devesel și Scăpău, care beneficiază deja de condiții bune de trafic după ce constructorul a asfaltat, în urmă cu câteva săptămâni, zonele intravilane. Până la sfârșitul anului se va turna primul strat de asfalt pe toată lungimea tronsonului prins în proiect, 12,7 km. Continuăm să lucrăm pentru un județ mai bine conectat, pe care să se circule în condiții foarte bune!”, transmite președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu.