Banii europeni atrași prin Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020 au fost șansa dezvoltării infrastructurii rutiere și în Mehedinți. Mai multe proiecte implementate de autoritățile județene au avut ca scop asigurarea unei infrastructuri de transport regionale moderne şi durabile, dezvoltarea economiei şi îmbunătăţirea calităţii vieţii locuitorilor. Unul dintre aceste proiecte a vizat modernizarea DJ 670 Malovăț-Marga, care asigură conexiunea indirectă cu rețeaua transeuropeană de transport TEN-T, prin DN 67, care leagă Drobeta-Turnu Severin cu Târgu Jiu, și DN 67D. Mai exact, DJ 670 pornește din DN 67, în dreptul comunei Malovăț, trece prin Bâlvăneşti, Godeanu, Siroca, Balta și Ponoarele, apoi intersectează DN 67D în dreptul localității Baia de Aramă.
„Proiectul a vizat, pe lângă asfaltare, reabilitarea podețelor existente pe traseul drumului, amenajarea căilor de acces către proprietăți și drumurile laterale, amenajarea refugiilor pentru mijloacele de transport în comun și a unor zone de parcare, construirea de rigole pentru evacuarea apelor pluviale, montarea unor parapete de siguranță și indicatoare rutiere. În total, 22 de kilometri de drum au fost modernizați. Investiția implementată de Consiliul Județean Mehedinți a avut o valoare totală de 55 de milioane de lei și o finanțare nerambursabilă de 46 de milioane de lei, iar lucrările au fost derulate în cadrul Axei Prioritare 6 – Îmbunătăţirea infrastructurii rutiere de importanță regională, Prioritatea de investiții 6.1 – Stimularea mobilității regionale prin conectarea nodurilor secundare și terțiare la infrastructura TEN-T, inclusiv a nodurilor multimodale.”, transmite Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia.
Beneficiarii proiectului sunt cei peste 4.000 de locuitori din comunele deservite direct de tronsonul modernizat.
„Modernizarea DJ 670, Malovăț-Marga reprezintă un nou pas făcut de Consiliul Județean Mehedinți pentru îmbunătățirea infrastructurii și facilitarea circulației pe drumurile județene din Mehedinți. Mulțumim, Agenției pentru Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia pentru sprijinul acordat în implementarea acestui proiect!”, declară, la rândul său, președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu.
Folosim cookie-uri pentru a face mult mai plăcută experiența dumneavoastră atunci când utilizați site-ul nostru.
error: Content is protected !!
Privacy settings
Setări GDPR
Folosim cookie-uri pentru a face mult mai plăcută experiența dumneavoastră atunci când utilizați site-ul nostru.
NOTE: These settings will only apply to the browser and device you are currently using.
Google Analytics
Condițiile Google Ads de prelucrare a datelor se adresează companiilor care trebuie să respecte Regulamentul general privind protecția datelor (RGPD) din Spațiul Economic European (SEE) sau alte reglementări similare. Condițiile Google Ads de prelucrare a datelor înlocuiesc Amendamentul anterior privind procesarea datelor Google Analytics (inclusiv amendamentul privind procesarea datelor Analytics din Germania).
Clienții Google Analytics care au încheiat un contract direct cu Google pot să accepte Condițiile Google Ads de prelucrare a datelor în secțiunea de administrare din setările contului. Pentru a se încadra în Condițiile Google Ads de prelucrare a datelor, clienții Google Analytics Standard și GA 360 care au companii înregistrate în afara SEE, a Regatului Unit sau a Elveției trebuie să accepte proactiv aceste condiții în setările contului lor. Clienții Google Analytics Standard, GA 360 cu companii înființate în SEE, Regatul Unit sau Elveția și clienții GA 360 care au acceptat Termenii și condițiile Google Analytics 360 nu trebuie să parcurgă acest pas, deoarece Condițiile Google Ads de prelucrare a datelor au fost deja încorporate în condițiile acestor clienți.
Rețineți: partenerii de vânzări și clienții Google Analytics 360 care achiziționează Google Analytics 360 prin intermediul unui partener de vânzări („clienții distribuitorului”) nu sunt eligibili să accepte Condițiile Google Ads de prelucrare a datelor și vor trebui să accepte alte astfel de condiții cu Google sau cu partenerii lor de vânzări. Acceptarea Condițiilor Google Ads de prelucrare a datelor de către partenerii de vânzări Google Analytics 360 și clienții distribuitorului prin IU Google Analytics va fi nevalidă și nu va constitui un contract bilateral între Google și respectivii clienți ai distribuitorului. Rețineți totuși că restricția nu se aplică în măsura în care clienții Google Analytics sau Google Analytics 360 au acceptat Termenii și condițiile Google Analytics 360 sau alți termeni Google Analytics direct la Google.