Bicicliști băuți, depistați în trafic și sancționați drastic de polițiști!

În ultimele 24 de ore, polițiștii au acționat pentru siguranța cetățenilor, prin menținerea climatului de ordine publică, prevenirea accidentelor de circulație, a traficului și consumului de substanțe interzise precum și pentru depistarea persoanelor urmărite la nivel national și international. În cadrul activităţilor derulate, au fost legitimate, prin intermediul aplicație e-DAC, peste 250 de persoane și au fost verificate aproximativ 205 autovehicule. Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 305 sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 107.300 de lei. Pentru 21 de conducători auto, a fost suspendată exercitarea dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice, potrivit legii. De asemenea, au fost oprite din a circula pe drumurile publice 9 autovehicule care nu prezentau siguranță în trafic. Astfel, certificatele de înmatriculare ale acestora au fost retrase până la remedierea problemelor constatate.

Spre exemplu, polițiștii Biroului Ordine Publică din cadrul Poliţiei municipiului Drobeta Turnu Severin au depistat o femeie de 34 de ani, din municipiu, care a condus un autoturism pe strada Prelungirea Carpați la intersecție cu strada Romaniței, având suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice din data de 24.04.2024. În cauză, s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

De asemenea, polițiștii orșoveni au depistat un bărbat de 37 de ani, din comuna Eșelnița, în timp ce conducea o bicicletă, pe strada Teilor, din localitate, iar la testarea cu aparatul alcooltest a reieșit o alcoolemie de 1,24 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 990 lei. Aceleași efective de poliție au depistat un bărbat de 54 de ani, din comuna Eșelnița, în timp ce conducea o bicicletă, în localitate. În urma testării cu aparatul din dotare a reieșit o alcoolemie de 0,17 mg/l alcool pur în aerul expirat, biciclistul fiind sancționat contravențional.

Totodată, polițiștii oraşului Baia de Aramă şi Secţiei de Poliţie Rurală Baia de Aramă au depistat în trafic, pe DN 67 D în oraşul Baia de Aramă, doi barbați de 57, respectiv 62 de ani, care se deplasau cu bicicletele pe sectorul de drum, iar în urma testării cu aparatul din dotare acesta a indicat o alcoolemie de 0,19 mg/l alcool pur în aerul expirat, în cazul bărbatului de 62 de ani, respectiv 0,09 mg/l alcool pur în aerul expirat, în cazul biciclistului de 57 de ani, ambii fiind sancţionaţi contravenţional cu amendă în valoare de 990 lei.

Sursa foto copertă: Coltuc.ro