Controale în lanț pe DN6, în Mehedinți: 40 de sancțiuni în doar patru ore!

Astăzi, în intervalul orar 11.00–15.00, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Mehedinţi au desfășurat o acțiune în sistem „Releu”, având ca scop reducerea riscului rutier și prevenirea accidentelor de circulație. Pentru desfășurarea acțiunii, au fost instituite 4 filtre rutiere, fiind angrenați polițiști din structurile de poliție rutieră și au fost utilizate 4 mijloace tehnice pentru măsurarea vitezei.

Pe parcursul acțiunii, au fost efectuate 45 de testări pentru depistarea consumului de băuturi alcoolice și 2 testări pentru consumul de substanțe psihoactive, fără a fi înregistrate testări pozitive.

Pentru abaterile constatate, polițiștii au aplicat 40 de sancțiuni contravenționale, dintre care 2 pentru depășiri neregulamentare, 1 pentru neportul centurii de siguranță și 22 pentru alte abateri la regimul rutier, totodată fiind constatată și o infracțiune privind conducerea unui vechicul fără permis de conducere. Valoarea sancțiunilor aplicate este de peste 30.000 de lei.

Ca măsuri complementare, pentru neregulile constatate, polițiștii au retras 2 certificate de înmatriculare și au reținut 2 permise de conducere și au fost verificate din punct de vedere tehnic 15 vehicule, cu sprijinul Registrului Auto Român.

Pe durata desfășurării, acțiunii nu au fost înregistrate accidente rutiere.

La activităti au participat si reprezentanti ai Reaistrului Auto Român si ai Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportului Rutier.

În cadrul activităților preventive, conducătorii auto au fost informați cu privire la importanța respectării regulilor de circulație, a limitelor legale de viteză și a adoptării unui comportament responsabil în trafic.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Conținutul este proteja!