Doljean reținut în Mehedinți, după ce a condus fără permis și cu o alcoolemie de 0,83 mg/l alcool pur în aerul expirat!

Polițiștii din cadrul Poliției orașului Vânju Mare au depistat, noaptea trecută, în trafic, un bărbat de 25 de ani, din Maglavit, județul Dolj, în timp ce conducea un autoturism pe strada Calea Severinului, în orașul Vânju-Mare, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie. La solicitarea polițiștilor, bărbatul a fost testat cu aparatul alcooltest care a indicat o valoare de 0,83 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind condus la o unitate medicală pentru recoltarea de mostre biologice.

Din cercetările efectuate, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Vânju Mare, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore. La data de 29 ianuarie a.c., persoana în cauză va fi prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Vânju Mare cu propunerea unei măsuri preventive. Se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.