Efectele secetei: râul Bahna a secat, iar apa din fântâni este tot mai puțină. Localnicii nu au de unde să adape animalele și să ude grădinile.

Seceta a creat o situație dificilă pentru locuitorii unei comune din județul Mehedinți. Râul, care traversează localitatea, a secat, iar sătenii spun că nu au cu ce adape animalele.

Râul Bahna, care traversează comuna Ilovița, a secat, din cauza secetei, după zeci de ani. Cei mai în vârstă săteni își amintesc că, ultima dată, râul a secat în 1947. Peștii au murit, iar localnicii spun că nu au cu ce să ude grădinile – și așa, pârjolite de temperaturile dogoritoare. Cea mai gravă situație este, însă, adăpatul animalelor. De când se știu, localnicii adapă animalele din apa Bahnei, însă, seceta de anul acesta a pus punct acestui obicei.

Mai grav este faptul că această situație generată de secetă are loc într-o comună în care nu există sistem de apă. În acest context, sătenii sunt nevoiți să parcurgă kilometri întregi, pentru a căra apă pentru animale.

„A secat. De-a lungul timpului, a mai scăzut apa, dar ca acum, nu a fost niciodată. Acum, a secat complet în unele părți. Înainte, luam apă din râu pentru animale. Apa a secat și în fântâni și bunare. Acum, cărăm cu mașini, căruțe, cu sacoșe. Grădinile sunt terminate – nu mai avem cu ce să le udăm. De vreo 60 de ani, nu a fost secetă așa de mare.”, ne spune un localnic din comuna Ilovița.

„Apa era mare în râu. Eu am crescut aici și nu am văzut așa ceva; nu l-am văzut secat niciodată în cei 78 de ani pe care îi am. Nu am apă pentru animale, pentru grădini. Mulți oameni cară cu cisternele. E dezastru. Așa arșiță nu am văzut în viața mea! A scăzut apa și în fântâni.”, povestește o localnică.

„În halul acesta, nu a fost niciodată. În unele părți ale râului, apa a secat de tot. Faci focul în râu. Este rău pentru animale. Nu avem apă pentru ele. Ne descurcăm foarte greu. A dat aseară puțină ploaie, însă nu a ajutat nimic. Îmi amintesc că, nu, de puține ori, au fost inundații, iar Bahna ne-a inundat, dar să vedem albia râului secată – așa ceva nu am văzut de când mă știu. Eu ocolesc zeci de kilometri pentru a ajunge la animale cu apă.”, spune un alt locuitor al comunei Ilovița.

„Aici am crescut. Anul trecut, a început seceta. Acum, râul e secat. Am 74 de ani, dar nu am văzut râul așa secat niciodată. Este pur și simplu arșiță. Ne topim.”, spune un alt localnic.

Deși județul Mehedinți se află sub atenționare de tip cod galben de instabilitate atmosferică, cetățenii nu își pun bazele în ploile prognozate, căci precipitațiile anunțate sunt insuficiente pentru a acoperi deficitul de apă din zonă.