Conform datelor centralizate până la această oră în județul Mehedinți nu au fost înregistrate incidente grave care să afecteze procesul electoral. Au fost sesizate 3 posibile incidente electorale, două dintre acestea neconfirmându-se. De la începerea votării, două persoane au fost sancționate contravențional cu avertisment.
De asemenea, în jurul orei 10.03, Poliția orașului Vânju Mare a fost sesizată cu privire la faptul că la Secția de votare numărul 224, din localitatea Prisăceaua s-ar fi prezentat un tânăr de 26 de ani pentru a-și exprima dreptul de vot, fără a avea acest drept. La fața locului, s-au deplasat polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Cujmir care, din verificările efectuate, au stabilit că aspectele sesizate se confirmă, pe numele tânărului de 26 de ani existând o hotărâre judecătorească care îi interzice dreptul de a vota și de a fi ales până la data de 30 iunie 2025. În acest caz, a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fraudă la vot.
În cursul zilei de ieri, au fost aplicate sancțiuni pentru continuarea propagandei electorale, în majoritate avertismente.
Nu au fost candidați sancționați.