Sunt semnalate precipitații sub formă de ninsoare în județele Arad, Argeș, Brașov, Buzău, Caraș-Severin, Covasna, Dâmbovița, Gorj, Hunedoara, Mehedinți, Prahova, Timiș, Vâlcea și Vrancea, unde se circulă pe un carosabil parțial acoperit cu strat subțire de zăpadă, fără a fi impuse restricții de circulație. În restul județelor plouă, carosabilul este umed, vizibilitatea în trafic fiind bună.

„Înainte de a porni în călătorie, informați-vă cu privire la condițiile meteorologice și la restricțiile impuse pe traseul pe care-l aveți de parcurs! Asigurați-vă o bună vizibilitate din autovehicul, prin curățarea parbrizului, lunetei şi a geamurilor laterale, rulați cu o viteză adaptată condițiilor de trafic și de drum, astfel încât să puteți efectua orice manevră în condiții de siguranță, folosiți frâna de motor pentru reducerea vitezei! Pentru deplasarea pe suprafețe carosabile acoperite cu polei, gheață sau zăpadă, legislația rutieră prevede obligativitatea echipării autovehiculelor cu anvelope de iarnă.”, transmite Centrul InfoTrafic al Poliției Române.

Până luni seara, la ora 20:00, în Banat, sud-vestul Transilvaniei, vestul și nordul Olteniei și în Carpații Meridionali și Occidentali, vor fi precipitații însemnate cantitativ, predominant sub formă de ninsoare. Se vor acumula 30…50 l/mp și, local, se va depune strat de zăpadă, la munte de 30…40 cm, iar în zonele joase de relief, de 10…25 cm. La munte, vântul va avea intensificări cu viteze de 50…70 km/h, iar la altitudini de peste 1700 m, de 70…85 km/h, temporar ninsoarea va fi viscolită și vizibilitatea scăzută.





