Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier – în timp ce efectuau activități de control al traficului rutier pe DN 67, în localitatea Halânga – au oprit un autoturism condus de un bărbat de 37 de ani.
Oamenii legii au solicitat bărbatului documentele personale și pe cele ale autoturismului, iar acesta a prezentat un permis de conducere emis de autoritățile din Bulgaria.
În urma verificărilor efectuate prin canalele oficiale de cooperare, s-a constatat faptul că documentul prezentat nu îndeplinește condițiile de autenticitate, iar bărbatul nu figurează în baza de date a autorităților din Bulgaria ca posesor de permis de conducere, existând suspiciuni rezonabile că acesta este fals.
De asemenea, bărbatul nu figurează ca posesor de permis de conducere emis de autoritățile din România.
În baza probatoriului administrat, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Drobeta-Turnu Severin, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, urmând ca la expirarea măsurii să fie prezentat unității de parchet cu propunere corespunzătoare.
Se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor conducerea unui vehicul fără permis de conducere, fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals, pentru stabilirea cu exactitate a situației de fapt și dispunerea măsurilor legale ce se impun.




