Polițiștii mehedințeni au desfășurat acțiuni pentru menținerea ordinii și liniștii publice, respectarea legislației rutiere de către participanții la trafic, prevenirea traficului și consumului de substanțelor interzise și depistarea persoanelor urmărite. Oamenii legii au intervenit operativ, în ultimele 24 de ore, la 39 de evenimente, dintre acestea 19 prin SNUAU 112.
Pe timpul misiunilor desfășurate, 85 de conducători auto au fost testați cu aparatura din dotare, în vederea stabilirii indiciilor cu privire la eventuala prezență a substanțelor psihoactive și consumului de alcool la volan. De altfel, 282 de autovehicule și 333 de persoane au fost verificate cu aplicația e-DAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale.
Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 283 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 87.000 de lei.
Au rămas fără permis de conducere 7 conducători auto. Acestora le-a fost suspendată exercitarea dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice, potrivit legii. De asemenea, au fost oprite din a circula pe drumurile publice 14 vehicule care nu prezentau siguranță în trafic. Astfel, certificatele de înmatriculare ale acestora au fost retrase până la remedierea problemelor constatate.
Pentru menținerea unui mediu de siguranță adecvat, Inspectoratul de Poliție Județean Mehedinți va desfășura astfel de activităţi și în perioada următoare.