Fosta Regie Autonomă pentru Activități Nucleare vinde peste 12 tone de apă grea unei companii din Elveția. Este ultima cantitate de apă grea de uz nuclear pe care RAAN o are în custodie. Compania aflată în faliment din 2016 deține și alte cantități de apă grea, însă, cu o calitate mai slabă, urmând ca și acestea să fie scoase la licitație. Prin această tranzacție, fabrica va înregistra profit, ținând cont de faptul că prețul de vânzare a unui litru de apă grea este de 600 euro, iar prețul de producție al unui litru de apă grea a fost de 400 de dolari. Cantități semnificativ mai mici de apă grea au fost vândute de RAAN și pe plan intern, la preț reglementat de 2.146 lei/kilogram plus TVA, către Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Tehnologii Criogenice și Izotopice, precum și către Institutul Național de Cercetare -Dezvoltare pentru Fizică și Inginerie Nucleară Horia Hulubei.
„Ceea ce vindem acum reprezintă ultima cantitate de apă grea de uz nuclear pe care o avem. Nu mai avem astfel de apă în stoc. Aceasta a fost proprietatea RAAN, care a rămas și trebuia să fie valorificată în perioada falimentului. De la intrarea în faliment, am deschis piața, prin vânzarea de apă grea, către Argentina, au urmat Franța, SUA și, acu, Elveția. Sunt mai multe sortimente de apă grea – de diverse concentrații, până la cea de uz nuclear. Le-am păstrat și urmează ca și aceste cantități de apă grea să intre, la rândul lor, în valorificare.”, declară Ervin Watzlawek, coordonator al sucursalei Romag PROD.
Fabrica de apă grea a fost înființată prin decret în noiembrie 1979 și a intrat în faliment în 2016. Specialiștii în domeniu susțin că fabrica ar putea fi repornită, cel puțin parțial.
„Există o luminiță la orizont, care ne dă speranțe că fabrica de apă grea ar putea reporni, cel puțin parțial. Există interes din partea investitorilor atât români, cât și străini. Acest aspect a fost discutat în ultimul an. La ora actuală, se efectuează studii pentru acest proiect. La ora actuală, pe plan mondial, există un singur producător de apă grea – și anume India, care produce cantități mari. Iran produce, de asemenea, apă grea, însă în cantități mici – cel mult 25 de tone/an. România, prin ROMAG PROD, am ajuns să fim cunoscuți, pe plan internațional, datorită faptului că suntem producători de calitate bună și cu prețuri bune pe piață. Cererea pentru apă grea, la nivel mondial, este ridicată, în contextul în care Canada a epuizat resursele din acest domeniu. Apa grea nu se utilizează doar în domeniul nuclear, ci și în domeniul medical, industrial, în electronică. Cererea, la nivel mondial, este, în medie, de câteva sute de tone de apă grea pe an, ceea ce este greu de obținut de la un singur producător.”, completează Watzlawek.