Sute de participanți, la sărbătoarea Peșterii Topolnița! Peisaje splendide și distracție!

Astăzi a avut loc una dintre cele mai importante sărbători din județul nostru, Sărbătoarea Peșterii Topolnița, care s-a desfășurat în comuna Cireșu și care a strâns, la fel ca în fiecare an, un număr mare de participanți din întreg județul, dar și din zonele limitrofe. Acest eveniment, ce îmbină tradiția și cultura locală cu aventura, oferă ocazia de a celebra frumusețile naturale și moștenirea culturală a zonei noastre.

„Sărbătoarea a debutat încă de sâmbătă, cu plimbări captivante cu caiacele de-a lungul Peșterii Topolnița, a doua ca lungime din țara noastră, o adevărată minune naturală care atrage, de la an la an, tot mai mulți turiști. Plimbările în peșteră, asigurate de colegii de la Serviciul Salvamont -Salvaspeo, sunt descrise ca fiind aventuri unice de către cei care le experimentează. Ziua de duminică a cuprins spectacol folcloric susținut de artiștii Ansamblului Danubius al Centrului Cultural “Nichita Stănescu” al Consiliului Județean Mehedinți, care au adus în prim-plan frumusețea cântecelor și dansurilor tradiționale. De asemenea, am avut parte de o paradă impresionantă a portului popular, care a evidențiat bogăția și diversitatea costumelor noastre tradiționale, dar și de tradiționalul concurs de țuică de cireșe, preparată cu măiestrie în gospodăriile oamenilor harnici și inimoși din Cireșu. Îl felicit pe primarul Doru Țîrlui, pentru continuitatea pe care a dat-o acestei sărbători aflată la ediția cu numărul 61. Evenimentul a fost organizat de Primăria și Consiliului Local al Comunei Cireșu, Consiliului Județean Mehedinți, prin Direcția Administrarea Geoparcului Platoul Mehedinți – Serviciul Salvamont-Salvaspeo și Centrului Cultural “Nichita Stănescu”. Sărbătoarea Peșterii Topolnița este o sărbătoare locală, dar și o acțiune de promovare și valorificare a tradițiilor și frumuseților naturale ale județului nostru. Am participat la evenimentul de astăzi alături de prefectul județului Mehedinți, Alin Isuf, senatorul Liviu Mazilu, secretarul de stat Bogdan Simcea și mai mulți colegi consilieri județeni și primari din județ.”, transmite președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu.

Peștera Topolnița este una dintre cele mai inedite rezervații speologice din România. Are o lungime de aproximativ 25 kilometri și este declarată monument al naturii.