Tânăr drogat, depistat conducând un tractor neînregistrat! O femeie a alerat poliția spunând că șoferul este băut.

Poliția orașului Vânju Mare a fost sesizată de o femeie din comuna Pădina cu privire la faptul că un bărbat ar conduce pe drumul public un tractor agricol și s-ar afla în stare de ebrietate.

În urma verificărilor efectuate de polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Vânju Mare, a fost identificată persoana în cauză, un bărbat de 33 de ani, din comuna Pădina, care a condus în localitatea Salșoma tractorul agricol, utilajul nefiind înregistrat. Bărbatul a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.

Totodată, după testarea cu aparatura din dotare au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive, fiind condus la o unitate medicală pentru a i se recolta mostre biologice. Rezultatele au indicat prezența consumului de amfetamină.

În cauză, a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat, fiind continuate cercetările de polițiști.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Conținutul este proteja!