Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Șimian, în baza probatoriului administrat, sub coordoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Drobeta-Turnu Severin, au reținut pentru 24 de ore un tânăr de 25 de ani cercetat pentru săvârșirea de infracțiuni la regimul rutier.
Bărbatul a fost depistat, în timp ce conducea un autoturism, pe raza localității Devesel, după ce ar fi consumat băuturi alcoolice, în urma testării cu aparatul alcooltest rezultând o valoare de 0, 51 mg/l alcool în aerul expirat. Totodată, cu ocazia verificărilor s-a stabilit că acesta nu deține permis de conducere.

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.




