Polițiștii de frontieră mehedințeni au descoperit un autoturism în valoare de aproximativ 50.000 de lei, căutat de autoritățile din Danemarca și care a fost indisponibilizat la sediul P.T.F. Porțile de Fier II până la finalizarea cercetărilor.
La Punctul de Trecere al Frontierei Porțile de Fier II, județul Mehedinți, s-a prezentat la controlul de frontieră pentru a ieși din țară, un bărbat în vârstă de 21 de ani, conducând un autoturism înmatriculat în România, an de fabricaţie 2012.
La controlul de frontieră, în urma verificărilor efectuate, polițiștii de frontieră au constatat că autoturismul este semnalat ca bun căutat în vederea confiscării, alertă emisă de Danemarca, cu trei luni înainte de prezentarea în punctul de trecere.
Cu privire la aspectele constatate, bărbatul a declarat că nu știa despre faptul că mașina se află în atenţia autorităţilor. Mașina, în valoare de aproximativ 50.000 lei, a fost indisponibilizată la sediul P.T.F. Porțile de Fier II, iar în cauză polițiștii de frontieră au întocmit actele de urmărire penală pentru săvârșirea infracțiunii de tăinuire, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale.