Pentru a marca Ziua Poliției Române, Poliția Strehaia a organizat activități cu și pentru școlarii de pe raza orașului. Elevii s-au bucurat de ateliere de expoziție, prezentări de tehnică și au testat mijloacele tehnice, utilizate de polițiștii rutieri sau specialiștii criminaliști. Totodată, au putut să vadă autospecialele din dotarea serviciilor IPJ.
„Poliția orașului Strehaia a continuat activitățile pentru marcarea a 203 de ani de atestare documentară a Poliției Române. Elevi și cadre didactice de la unități de învățământ din orașul Strehaia au asistat la programul oferit de polițiștii mehedințeni. Acestora le-a fost prezentată tehnica și dotarea polițiștilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale, Serviciului Criminalistic și Biroul pentru Protecția Animalelor. Copiii au învățat cum să protejeze animalele, ce obligații au atunci când devin deținătorii unei astfel de ființe. De asemenea, polițiștii rutieri le-au prezentat acestora autospecialele și aparatele utilizate în teren. Elevii au fost încântați de tehnica din dotarea mascaților, dar și de autospecialele de poliție rutieră și instrumentele polițiștilor criminaliști, dar și de demonstrația echipajului canin.”, transmite IPJ Mehedinți.
Polițiștii prezenți au răspuns la toate întrebările micilor vizitatori despre curiozitățile legate de munca de poliție.
La finalul activității, aceștia au primit bomboane, baloane și obiecte promoționale, înțelegând faptul că polițiștii sunt prietenii lor și că sunt la datorie, în permanență, pentru siguranța tuturor cetățenilor.