Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Mehedinți au desfășurat o activitate preventivă în municipiul Drobeta-Turnu Severin în cadrul ,,Proiectului național de educație rutieră Caravana isteților – Știu, mă informez, deci sunt cel mai bun”, la Grădinița cu program Prelungit Nr. 7.
Activitatea a avut drept scop prezentarea principalelor reguli de circulație pe înțelesul preșcolarilor. De asemenea, s-au purtat discuții privind importanța comportamentului rutier responsabil, pe baza cunoașterii și respectării regulilor de circulație, în vederea prevenirii producerii evenimentelor rutiere. Copiii au fost învățați să nu se joace pe drumurile publice sau în apropierea acestora, să aleagă locurile special amenajate, să se deplaseze doar pe trotuar și să traverseze strada doar prin locuri semnalizate, fără a alerga. Totodată, polițiștii le-au explicat celor mici semnificația indicatoarelor rutiere și a culorilor semaforului.
Astfel de activități vor continua și în perioada următoare, întrucât conștientizarea de către preșcolari a cunoașterii și respectării regulilor de circulație rutieră este un factor important.