Județul Mehedinți găzduiește, în primăvară, două olimpiade naționale: matematică și biologie.

Județul Mehedinți va găzdui, în acest an școlar, două olimpiade naționale de prestigiu: olimpiada de matematică și biologie (gimnaziu). Evenimentul reprezintă o recunoaștere a valorii învățământului local, a implicării cadrelor didactice și a capacității comunității de a organiza competiții educaționale de anvergură. Sute de elevi din toate colțurile țării, însoțiți de profesori și membri ai comisiilor naționale, vor veni, în prinăvara acestui an, în județul nostru pentru a participa la aceste competiții de excelență. Totodată, oaspeții vor avea ocazia să descopere valorile culturale, istorice și turistice ale județului, transformând competițiile într-o adevărată experiență culturală.

„Pentru noi, este o mândrie că județul Mehedinți va găzdui două olimpiade naționale. Vorbim despre olimpiade la discipline <<mari>>. În perioada 30 martie – 3 aprilie, se va desfășura, la nivelul județului, olimpiada națională de matematică – gimnaziu. În acest demers, vor fi implicate peste 400 de persoane. În perioada 20 – 24 aprilie, vom fi gazde pentru olimpiada națională de biologie – gimnaziu. Vom avea 320 de participanți (elevi și cadre didactice). Faptul că Ministerul Educației a ales Mehedințiul pentru desfășurarea acestor competiții înseamnă că suntem serioși, competitivi și avem o bună colaborare cu alte instituții ale statului. Vom colabora – pentru cele două evenimente cu Primăria/Consiliul Local Drobeta Turnu Severin și Consiliul Județean, care vor sprijini, inclusiv financiar, olimpiadele”, declară inspectorul școlar general al ISJ Mehedinți, profesorul Cristian Harcău.

Găzduirea celor două olimpiade naționale confirmă faptul că județul este un pol al performanței în educație.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Conținutul este proteja!