30 de hectare de vegetație, în flăcări! Pompierii au intervenit toată noaptea.

S-a dat alarma noaptea trecută în comuna mehedințeană Isverna. Un incendiu puternic de vegetație a izbucnit la litiera și vegetație uscată. Flăcările au cuprins cu repeziciune vegetația, iar incendiul s-a extins.

Au intervenit, toată noaptea, 15 voluntari, 3 pădurari și 12 pompieri, cu o autospecială și cu saci stingători. Au fost cuprinse, inițial, 30 de hectare (fiind vorba de trei focare). Acum, mai arde un focar, pe aproximativ 3 hectare, iar pompierii încearcă să îl stingă.