Un accident rutier s-a produs în sensul giratoriu de pe centura Severinului, la intersecția cu drumul spre Magheru. Un biciclist în vârstă de 78 de ani a fost acroșat de un autotren înmatriculat în Turcia, după ce biciclistul nu ar fi acordat prioritate de trecere în sensul giratoriu.
În urma impactului, biciclistul a fost rănit în zona capului. A fost transportat, de către echipajul SAJ, la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Victima este conștientă. Poliția a demarat cercetări în acest caz. Ambii participanți la trafic au fost testați cu privire la consumul de alcool, rezultatele fiind negative (și în cazul biciclistului și în cazul șoferului autotrenului). A fost deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.