La scurt timp după ce o șoferiță a pierdut controlul asupra volanului, provocând un accident cumplit pe DN 6, la ieșire din Tâmna, un alt autoturism a derapat și a ajuns în afara părții carosabile. Accidentul a avut loc pe DN 6, în localitatea Prunișor. La fața locului, s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Drobeta, care au intervenit cu o autospecială cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare și un SMURD. În interiorul autoturismului, se aflau două persoane conștiente, dar în imposibilitatea de a ieși. Pompierii au extras victimele, care au fost predate echipajelor medicale. Cele două persoane sunt conștiente și cooperante, fiind transportate la spital, pentru investigații medicale suplimentare. Poliția cercetează cazul.
Accident, pe DN6, în Prunișor! S-a răsturnat cu mașina în șanț.




