Un accident rutier s-a produs pe DN6, în zona Valea Cernei (Caraș-Severin). Un microbuz a intrat în spatele unui autotren. La fața locului, s-au deplasat de urgență o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD din cadrul ISU Mehedinți și ambulanțe. Sunt implicate 9 persoane (6 adulți și 3 copii). Traficul rutier a fost blocat pe parcursul cercetărilor. Șoferul microbuzului – un cetățean doljean, în vârstă de 42 de ani – se deplasa către domiciliu. Acesta nu păstrat distanța în mers, microbuzul lovind un autotren condus de un cetățean turc. Șoferii au fost testați cu aparatele etilotest, rezultatele fiind negative. În urma impactului, au primit îngrijiri medicale 4 persoane: doi minori de 7, respectiv 10 ani și doi adulți de 33, respectiv 41 ani (toți – din județul Dolj).
Accident, pe Valea Cernei: patru victime, printre care doi minori!




