„Dispărut” în Dunăre, găsit la pahar! Severinean amendat după ce și-a pus pe jar familia și a mobilizat autoritățile!

Un bărbat din Drobeta-Turnu Severin a fost amendat cu 500 de lei, după o farsă care a dus la mobilizarea mai multor structuri de intervenție. Alături de un prieten, a consumat alcool, iar la un moment dat, prietenul său l-a sunat pe tatăl acestuia și i-a spus că fiul său ar fi căzut în Dunăre, în zona portului Drobeta.

Alarma a declanșat o intervenție de amploare. În căutarea presupusei persoane căzute în fluviu au fost mobilizați pompierii, polițiștii și polițiștii de frontieră.

Din fericire, nimeni nu se afla în pericol. Cei doi bărbați au fost găsiți ulterior, ambii fiind sub influența alcoolului.

În urma verificărilor, severineanul a fost sancționat de IPJ Mehedinți cu o amendă de 500 de lei pentru alarmarea fără motiv întemeiat a autorităților și solicitarea intervenției acestora.

Conform prevederilor legale, constituie contravenție „alarmarea publicului, a organelor specializate pentru a interveni în caz de pericol ori a organelor de menținere a ordinii publice, prin darea semnalelor de pericol sau, după caz, prin solicitarea intervenției la fața locului, fără motiv întemeiat”. O glumă făcută după consumul de alcool s-a încheiat astfel cu forțe de intervenție puse inutil în mișcare și o amendă de 500 de lei. De la începutul anului și până în prezent, către IPJ Mehedinți, au fost înregistrate 578 de apeluri abuzive.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Conținutul este proteja!