Un tânăr drogat cu cocaină și fără permis, s-a urcat la volan și a lovit, cu autoturismul, un indicator rutier. Șoferul de ocazie a fost, ulterior, reținut de polițiști.
„Poliția municipiului Drobeta-Turnu Severin a fost sesizată de un participant la trafic cu privire la faptul că, pe DN 6, în zona Gura Văii, s-a produs un accident rutier. La fața locului, s-au deplasat polițiștii din cadrul Biroului Rutier care, în urma cercetărilor efectuate, au stabilit că un tânăr de 20 de ani, din Drobeta-Turnu Severin, în timp ce conducea un autoturism pe DN 6, la intersecția cu centura ocolitoare a municipiului Drobeta-Turnu Severin, a pierdut controlul direcției și a acroșat un indicator rutier. Din verificările efectuate, a rezultat faptul că tânărul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. În urma testării cu aparatul din dotare au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive. Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul procesului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.”, transmite IPJ Mehedinți.
Ulterior, față de tânăr a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând ca mâine, să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Drobeta-Turnu Severin cu propunerea unei măsuri preventive. Bărbatul s-a ales cu două dosare penale, astfel că se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.