După incendiu, ținta hoților: cupru și alte metale sustrase din combinatul de celuloză și hârtie din Severin! Percheziții după seria furturilor!

Polițiștii Biroului de Investigații Criminale, împreună cu specialiștii Serviciului Criminalistic, efectuează, în această dimineață, șase percheziții domiciliare în Drobeta-Turnu Severin și în comuna Șimian, într-un dosar de furt calificat. Oamenii legii pun în executare și opt mandate de aducere.

Ancheta vizează mai multe furturi de cupru și de materiale feroase și neferoase din incinta combinatului de celuloză și hârtie din Drobeta-Turnu Severin, afectat de un incendiu în luna septembrie. Furturile au fost efectuate de două grupări diferite.

În noaptea de 9 spre 10 octombrie, reprezentanții combinatului ar fi constatat lipsa unor bunuri dintr-o hală. În urma cercetărilor, polițiștii au stabilit că, în noaptea de 7 spre 8 octombrie, persoane ar fi pătruns prin efracție și ar fi sustras aproximativ 800 de kilograme de cupru, în valoare de 48.000 de lei. Bunurile ar fi fost transportate cu un autoturism.

Anchetatorii au documentat și un alt furt, comis în noaptea de 4 spre 5 octombrie. În acest caz, alte persoane ar fi sustras materiale feroase și neferoase, pe care le-ar fi transportat cu un cărucior.

Un al treilea episod cercetat vizează sustragerea unor materiale feroase și neferoase în valoare de aproximativ 20.000 de lei. Două persoane ar fi folosit un autoturism neînmatriculat pentru transportarea bunurilor.

Prejudiciul total depășește 68.000 de lei. Polițiștii au identificat persoanele bănuite de comiterea faptelor, iar cercetările continuă pentru stabilirea împrejurărilor în care au fost sustrase bunurile și a implicării fiecăreia.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Conținutul este proteja!