Un incendiu de vegetație uscată, izbucnit în localitatea Vrancea, comuna Burila Mare, s-a extins la acoperișul unei case și la două anexe gospodărești. Pompierii intervin pentru stingerea flăcărilor, care amenință locuințele din apropiere.
Focul ar fi fost aprins de un cetățean și ar fi fost scăpat de sub control.

La fața locului, acționează echipaje ale Detașamentului de Pompieri Drobeta Turnu Severin. După extinderea incendiului, forțele de intervenție au fost suplimentate cu încă două autospeciale de stingere din cadrul aceluiași detașament.
Intervenția este în desfășurare. Nu au fost înregistrate victime, iar pagubele sunt însemnate. De altfel, pe parcursul misiunii, pompierii au scos din interiorul imobilelor mai multe butelii.





