Gospodării și zeci de hectare de vegetație, mistuite de flăcări, în sate fără sisteme de alimentare cu apă!

Nu mai puțin de 11 incendii au izbucnit astăzi, iar pompierii au fost solicitați să intervină pentru stingerea flăcărilor. De altfel, și localnicii din zonele vizate au intervenit cot la cot cu cadrele ISU pentru lichidarea incendiilor. Echipajele de pompieri împreună cu serviciile voluntare fac eforturi susținute pentru a localiza și limita extinderea incendiilor. Pentru eficientizarea acțiunilor de intervenție, la nivelul ISU Mehedinți a fost activată grupa operativă și au fost suplimentate forțele de intervenție cu pompieri aflați în turele libere.

În urma izbucnirii incendiilor, zeci de hectare de vegetație au fost cuprinse de flăcări, iar incendiile au ajuns, în unele cazuri, la limita proprietăților cetățenilor, iar în altele, incendiile au mistuit gospodării întregi. Cu toate că viețile și gospodăriile oamenilor sunt puse în pericol, intervențiile pompierilor și ale voluntarilor sunt îngreunate din două cauze: lipsa rețelei de apă și lipsa infrastructurii rutiere, pentru a facilita accesul autospecialelor de intervenție.

Spre exemplu, în satul Moisești (comuna Ilovița), flăcările s-au manifestat în pădure și au amenințat casele localnicilor. Cetățenii au sărit să stingă focul, până la sosirea echipajelor de intervenție. Lipsa rețelei de apă a îngreunat intervenția. Oamenii au reușit să își salveze casele, însă flăcările s-au extins cu repeziciune în pădure. S-au mobilizat localnicii, serviciile voluntare din comună și cele din comuna învecinată (Cireșu). De altfel, pompierii au intervenit cu 4 autospeciale de stingere, 22 de pompieri, SVSU Cireșu și Ilovița cu o cisternă și 2 ATV – uri. Au ars peste 25 de hectare de vegetație.

„Incendiul de vegetația a ajuns lângă locuințe. Am sărit noi, cetățenii, au venit pompierii. Două  case au fost în pericol. De abia am reușit să salvăm una din case.”, spune un localnic.

„Arde de azi-noapte. Focul a venit de jos, de la râu Am salvat vreo trei case. Dacă nu era tractorul de la primărie, luam toți foc. În jos, ard kilometri întregi de pădure.”, spune o localnică.

„Am sărit să stingem focul. Ne-a fost teamă. Focul era foarte aproape de case. Ne-a fost frică.”, spune, la rândul ei, o altă localnică.

„Din păcate, de aseară, a izbucnit incendiul. Dacă cei de la SVSU interveneau mai devreme, nu se extindea atât de mult focul. La 5 metri, a fost focul de casa mea. A fost un dezastru. Acum, incendiul se extinde spre Negrușa. Cei de la primăria Cireșu ne-au susținut. Ard zeci de hectare. La un moment dat, toți eram în pădure și stingeam și tot veneau flăcările.”, povestește o localnică a cărei gospodărie a fost amenințată de flăcări.

Un incendiu  izbucnit și în zona de nord a Mehedințiului, flăcările mistuind două gospodării. Și aici, aceeași situație: lipsa rețelei de apă a îngreuna intervenția pompierilor.  O casă și două anexe gospodărești au fost făcute scrum în satul Lupșa de Sus (comuna Broșteni). Incendiul a pornit din curtea unei gospodării, după care flăcările s-au extins cu repeziciune la gospodăria învecinată. Cetățenii reclamă faptul că intervenția este îngreunată de faptul că nu au apă în sat.

„Lupșa de Sus nu are sistem de apă, funcțional. Din cauza secetei, nu mai avem nici apă în fântâni. Au ars două case, anexe și animale. Neexistând apă în sat, există riscul ca focul să se extindă la vegetația uscată și să ia foc tot satul.”, spune o localnică din Lupșa de Sus.

„Am sărit cu găleți. Noi, pe partea din deal, nu avem apă în sat deloc. Au murit animale: porc, păsări. Flăcările se vedeau de la Motru.”, spune un localnic.

Pagubele materiale sunt însemnate, iar proprietarul din gospodăria căruia au pornit flăcările, a rămas sub cerul liber. De altfel, mai multe animale au decedat, fiind cuprinse de flăcări.