Un incident a avut loc pe Calea Timișoarei din Drobeta Turnu Severin. Roțile unui autotren înmatriculat în Ialomița au luat foc. La fața locului, s-au deplasat pompierii, pentru lichidarea incendiului. Nu au fost înregistrate victime. Autotrenul transporta materiale de construcție.

„Mi s-a blocat o roată în momentul în care voiam să opresc să iau o autorizație. Imediat, am sărit să sting. Era flacără deschisă. Au sărit și participanții la trafic.”, povestește șoferul.

Se pare că incendiul afost provocat de un rulment de la sistemul de frânare, care s-a blocat în mers.

„Am fost solicitați să intervenim la un incendiu izbucnit la anvelopele unui autotren. Am intervenit cu două autospeciale cu apă și spumă și un SMURD. La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta cu flacără la una dintre anvelope, cu posibilități de propagare. Am lichidat incendiul în limitele găsite. Nu au fost înregistrate victime.”, declară șeful echipajului de intervenție din cadrul Detașamentului Drobeta, Dan Rducan.






