Razie de amploare, sancțiuni drastice! Un tânăr a fost reținut, după ce a condus fără permis și un motociclist a fost depistat băut.

O razie de amploare, coordonată de șeful Serviciului Rutier, a avut loc în această noapte pe străzile din Drobeta Turnu Severin. Șoferii, conducătorii de motociclete și de trotinete au fost luați la bani mărunți de polițiștii rutieri, iar sancțiunile nu au întârziat să apară.

Spre exemplu, un tânăr de 32 de ani, din Drobeta Turnu Severin a fost depistat, de un echipaj al Biroului Rutier, conducând, deși nu deține permis de conducere. Deși severineanul nu deține permis pentru nicio categorie, acest aspect nu l-a împiedicat să urce la volan. Pentru fapta sa, s-a ales cu dosar penal, fiind, de altfel, reținut.

„Serviciul Rutier a organizat și executat o acțiune pentru prevenirea riscului rutier, în cooperare cu formațiunile rutiere din cadrul IPJ Mehedinți, ocazie cu care au fost verificați conducătorii auto (în special cei care prezentau modificări neomologate asupra autoturismelor) și conducătorii motocicletelor și trotinetelor. Au fost efectuate teste cu aparatele etilotest și drugtest. În acest sens, a fost identificat un conducător care a condus fără a poseda permis auto, acesta fiind reținut pe bază de ordonanță, pentru 24 de ore. Totodată, au fost identificați conducători auto care au consumat băuturi alcoolice, fiindu-le reținut permisul de conducere și suspendată exercitarea dreptului de a conduce. Mai mult: au fost identificați mulți conducători auto, care conduceau autovehicule având aplicate folii neomologate. Le-au fost reținute certificatele de înmatriculare, fiind aplicate și sancțiuni contravenționale. De altfel, au fost aplicate și alte sancțiuni la regimul rutier.”, declară, pentru Actual Mehedinți, șeful Serviciului Rutier, din cadrul IPJ Mehedinți, comisar-șef Cătălin Vulcănescu.

De altfel, un motociclist a fost depistat conducând pe bulevardul Carol din municipiu, având o alcoolemie de 0,13 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta s-a ales cu dosar penal.