Au fost percheziții în județul Olt, într-un dosar privind furtul unor televizoare dintr-un autotren care se afla în tranzit în comuna Izvoru Bârzii. Cinci persoane sunt bănuite de implicare, iar prejudiciul este estimat la 50.000 de euro.

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, din cadrul IPJ Mehedinți, au desfășurat percheziții la o locație din județul Olt, în cadrul cercetărilor privind furtul.
Bunurile ar fi fost sustrase din autotren cu complicitatea șoferului. Anchetatorii verifică rolul fiecărei persoane bănuite de implicare.

Cele cinci persoane urmează să fie aduse la sediul IPJ Mehedinți pentru audieri. Ulterior, ar putea fi dispuse măsuri de reținere, în funcție de probele administrate. În urma perchezițiilor, au fost ridicate bunuri necesare probării faptelor, sume de bani, dar și o parte din plasmele sustrase.
Persoanele vizate beneficiază de prezumția de nevinovăție.
„Astăzi, 13 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Mehedinți – Serviciul de Investigații Criminale, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Drobeta-Turnu Severin, pun în executare 9 mandate de percheziție domiciliară, în județul Olt, în cadrul unui dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de furt calificat. Activitățile se desfășoară în localitățile Slatina, Piatra-Olt, Șerbănești, Măgura și Scornicești, fiind vizați 5 suspecți. Din cercetări a reieșit că, în noaptea de 22 spre 23 septembrie 2026, persoanele în cauză s-ar fi deplasat cu două autovehicule, dintre care unul ar fi avut rol de antemergător, folosind numere de înmatriculare false, într-o localitate din apropierea municipiului Drobeta-Turnu Severin. Aici, prin efracție, ar fi sustras aproximativ 41 de televizoare marca Samsung, noi, din remorca unui ansamblu de vehicule rutiere. Din datele anchetei rezultă că la comiterea faptei ar fi participat și conducătorul autocamionului. Prejudiciul cauzat este estimat la aproximativ 50.000 de euro. În baza mandatelor de aducere, cele 5 persoane urmează să fie conduse la sediul poliției pentru continuarea cercetărilor, în vederea dispunerii măsurilor legale. Activitățile sunt în desfășurare.”, transmite IPJ Mehedinți.





