TIR scufundat în Dunăre, după ce mastodontul a rupt parapetele de protecție! Căutări pentru găsirea șoferului!

Alertă în Mehedinți! Un autotren înmatriculat în Arad a căzut în Dunăre. Incidentul a avut loc pe DN 6, în zona viaductului Bahna (între Drobeta Turnu Severin și Orșova).

Conform martorilor, mastodontul (care circula dinspre Severin spre Orșova) a lovit parapetele de protecție al drumului, a căzut în fluviu, după care a urmat o explozie. Autotrenul a fost, mai apoi, tras de apă. Martorii au alertat aitoritățile. Un tânăr polițist de frontieră (de la Sectorul Orșova), care locuiește în zonă, a plecat în căutarea posibilelor voctime, cu o barcă, pe cont propriu până la sosirea echipajelor de intervenție.

„Am văzut TIR-ul. Eram pe proprietate privată. Pur și simplu: neatenție, imprudență! S-a auzit o bubuitură, apoi am văzut cum a căzut în apă. A căzut prima dată remorca, după care capul – tractor. La contactul cu apa, a fost o mică explozie urmată de o flacără. Am venit cât am putut de repede, am sunat la Pompieri. Nu era nimeni în zonă. Am luat barca personală și am început să îl caut. Cunosc bine zona: apa are 16 metri adâncime.”, povestește Laurențiu Stan, polițistul de frontieră, aflat în timpul liber, care a sărit să dea o mână de ajutor.

La fața locului, au fost mobilizate de urgență echipaje din Detașamentele de Pompieri Drobeta, Orșova, Poliție de Frontieră cu o ambarcațiune, echipaj SAJ cu medic și poliția. De altfel, se așteaptă sosirea echipajelor de scafandri – Mehedinți și Caraș-Severin. Până la sosisea acestora, se efectuează căutări la suprafață.

„Inspectoratul pentru Situații de Urgență al județului Mehedinți a fost solicitat să intervină la un accident rutier, produs în zona viaductului Bahna. Un autotren a căzut de pe viaduct. Intervenim cu două detașamente: Drobeta Turnu Severin și Orșova și cu două ambarcațiuni. De asemenea, am solicitat sprijin de la echipajul de scafandri al ISU Caraș – Severin. În continuare, desfășurăm acțiuni de căutare a conducătorului auto. Autotrenul se află, în acest moment, în imersie totală sub apă.”, declară maior Flavius Iscru, din cadrul Detașamentului de Pompieri Drobeta.

Traficul rutier se desfășoară alternativ pe un singur sens.