A lăsat cheile în contactul mașinii, iar autoturismul i-a fost furat. Făptașul i-a sustras și portofelul.

Un mehedințean a fost reținut pentru furt, furt în scop de folosință și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Astfel, polițiștii Secției de Poliție Rurală Izvoru Bârzii au fost sesizați de un bărbat de 48 de ani, din comuna Șișești cu privire la faptul că i-ar fi fost sustras autoturismul, ce îl avea parcat dezasigurat și cu cheile în contact, în fața locuinței sale.

Ulterior, autoturismul în cauză ar fi fost adus în locul unde fusese parcat inițial, însă din torpedoul acestuia i-ar fi fost sustras un portofel în care avea bani și documentele personale.

În urma investigațiilor efectuate de polițiști, a fost identificat bănuitul, un bărbat de 42 de ani, Drobeta Turnu-Severin.

Din verificările efectuate, polițiștii au stabilit că bărbatul de 42 de ani nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

În baza probatoriului administrat, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Drobeta-Turnu Severin, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în arestul inspectoratului.

Se continuă cerectările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt, furt în scop de folosință și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Conținutul este proteja!