Căutări contra-cronometru: tânăr din Chișinău, căutat cu elicopterul!

Polițiștii și jandarmii din Mehedinți continuă operațiunile de căutare a unui bărbat în vârstă de 26 de ani, care ar fi abandonat un autoturism în apropierea unei păduri din zona orașului Strehaia.

La acțiune, participă forțe din cadrul structurilor de ordine publică din Mehedinți, sprijinite de efective din județele învecinate. În operațiunea de căutare, este implicat și un elicopter al Inspectoratului General de Aviație al Ministerului Afacerilor Interne, care survolează zona în încercarea de a-l localiza pe bărbat. Acesta ar fi intrat în România prin Vama Giurgiu, reușind să treacâ prin toate filtrele poliției până în Mehedinți.

Tânărul este cetățean al Republicii Moldova și ar fi din Chișinău. Totodată, există informații potrivit cărora acesta ar folosi două acte de identitate (actul de identitate real – în Chișinău, iar cel fals – în Iași).

Căutările sunt concentrate în special în zona împădurită din apropierea orașului Strehaia, unde autoturismul ar fi fost abandonat.

Forțele de ordine continuă verificările atât la sol, cât și din aer, operațiunea fiind desfășurată cu efective suplimentare pentru acoperirea unei suprafețe cât mai mari. Operațiunea este în desfășurare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Conținutul este proteja!