Vin sărbătorile, iar cei mai mulți dintre români se pregătesc intens pentru acest moment. Mesele îmbelșugate reprezintă unul din simbolurile acestei perioade. Sunt, însă, și categorii de persoane, care nu vor avea ce să pună pe masa de sărbătoare, deoarece au fost lăsate în voia sorții. Este vorba despre persoanele cu dizabilități de gradul I, cu însoțitor. Acestea nu au primit indemnizațiile, iar acum, trec printr-o perioadă dificilă din această cauză.
La Direcția de Asistență Socială Drobeta Turnu Severin, sunt peste 1800 de beneficiari. Aceștia vor primi, zilele acestea, jumătate din suma aferentă lunii octombrie, pentru luna noiembrie, nefiind alocate sumele necesare. Modalitatea de acordare a acestor sume este hibrid: 10% primăria, iar restul de 90% – Guvernul. Executivul nu a alocat, însă, până acum, sumele necesare pentru noiembrie.
„Din lipsa fondurilor bugetare, a fost întârziată plata indemnizațiilor aferente lunii octombrie pentru un număr de 1865 de persoane cu dizabilități, aflate în evidența instituției. A fost virată o parte din sumă, în cuantum de 1100 lei, urmând ca, în zilele următoare, atunci când vor fi virate sumele de la bugetul de stat, să achităm suma de 979 lei. Bugetul, care a fost alocat plății persoanelor cu dizabilități grave, cu asistent personal, a fost insuficient de la început pentru plata indemnizațiilor.”, declară directorul Direcției de Asistență Socială Drobeta Turnu Severin, Alisa Alstani.
Situația îi nemulțumește pe beneficiari, mai ales în contextul în care se apropie sărbătorile. Medicamentele sunt scumpe, traiul este din ce în ce mai dficil, iar faptul că indemnozația întârzie îi face pe beneficiari să considere că sunt, mereu, lasați la coada priorităților autorităților centrale. Fără sprijin financiar din partea familiei, nu ar putea trece cu bine această perioadă.
„Avem mare nevoie de banii aceștia. Au întârziat. Pe luna octombrie, nu i-am primit. Am nevoie de această sumă, pentru că iau multe medicamente. Pe lângă bolile pe care le aveam, acum, am și probleme cu tiroida. Dacă nu m-ar ajuta băiatul meu, nu m-aș descurca. Acum, vin și sărbătorile. Noi suntem la coada priorităților Guvernului. Îmi pare rău de copiii careau dizabilități. Situația este mai gravă în cazul lor.”, spune una dintre beneficiarele dreptului la indemnizație, Camelia Drinceanu.
„Având în vedere că vorbim de luna cadourilor și a sărbătorilor și de faptul că cei mai mulți dintre beneficiarii dreptului de indemnizație și însoțitor sunt copii, aș întreba autoritățile ce ar face copiii dumnealor, fără drepturile financiare. Să se pună în locul acestor persoane, care își cumpără din acești bani, nu cadouri, ci medicamente și tratament. Este o atitudine revoltătoare și sfidătoare față de persoanele cu dizabilități.”, conchide Costinel Manuel Licsari.
La sfârșitul fiecărui an, sunt înregistrate astfel de situații, în care indemnizațiile persoanelor cu dizabilități întârzie, tocmai din cauza modalității hibrid de plată a acestor sume.