Autoritățile din Drobeta-Turnu Severin au activat planul de măsuri pentru protejarea populației, în ca urmare a emiterii de cod roșu de caniculă.

Punctele de prim – ajutor funcționează în zone intens circulate ale orașului: sediul Primăriei, Direcția de Asistență Socială, Direcția de Impozite și Taxe Locale, în piețele Mircea, Crișan și Crihala, în Autogară, Târgul Veterani și la Ștrandul Municipal Schela Cladovei.
Punctele sunt dotate cu:
– personal medical;
– apă potabilă;
– spații răcoroase și climatizate;
– echipamente pentru măsurarea tensiunii arteriale și acordarea primului ajutor.
Medicii atrag atenția că cele mai expuse categorii sunt vârstnicii, copiii și persoanele cu boli cronice.





