În ultimele 24 de ore, pompierii mehedințeni au intervenit pentru stingerea a 13 incendii izbucnite la vegetație uscată. Deși incendiile de vegetație sunt asociate, de regulă, cu temperaturile ridicate din timpul zilei, șapte dintre cele 13 incendii au izbucnit după ora 21:00.

Pompieri militari și echipe ale serviciilor voluntare pentru situații de urgență au intervenit pentru stingerea flăcărilor care au cuprins peste 174 hectare de vegetație uscată și miriște, dar și cinci hectare de litieră. Forțele de intervenție au depus eforturi susținute pentru a limita și lichida incendiile care s-au întins pe suprafețe foarte mari, în zone greu accesibile și care, din cauza uscăciunii avansate, riscau să se extindă cu repeziciune.

O intervenție deosebită se desfășoară în localitatea Podeni, acolo unde incendiul se manifestă în zone împădurite și stâncoase. Echipaje din cadrul Secției de Pompieri Orșova și Detașamentului de Pompieri Drobeta Turnu Severin intervin și astăzi pentru localizarea și lichidarea focarelor.
„Facem apel la cetățeni să dea dovadă de responsabilitate și să înțeleagă că un simplu incendiu de vegetație uscată se poate transforma într-un incendiu de proporții care afectează ecosistemul, poate genera pagube materiale majore, dar și pierderi de vieți omenești. Potrivit prevederilor legale, arderea miriştilor sau vegetaţiei ierboase este strict interzisă şi se sancţionează cu amendă de la 7.500 lei la 15.000 lei (pentru persoane fizice) şi de la 50.000 lei la 100.000 lei (pentru persoane juridice). Rugăm cetățenii care dețin terenuri agricole să manifeste responsabilitate în ceea ce privește prevenirea unor astfel de incidente, deoarece acestea pot produce adevărate dezastre.”, transmite ISU Mehedinți.





